Principiile asociative pe baza cărora s-au constituit şi funcţionează casele de ajutor reciproc au pătruns în România sub influenţa lumii occidentale. În zona Transilvaniei s-au constituit astfel de asociaţii încă din secolul al XVIII – lea, urmând modelul breslelor care aveau şi un caracter de întrajutorare.

Recent, în urma unei cercetări documentare în Arhivele statului, s-a descoperit constituirea unei asociații de întrajutorare după modelul german ”Bruderlade” în localitatea Săcărâmb – comuna Certeju de Sus, la data de 1 octombrie 1892, cu aprobarea Ministerului de finanțe de la Budapesta – document tradus în limba română și autentificat de notar în anul 1928.

După mai mult de un secol de funcționare sub diverse reglementări legislative și de subordonare, la începutul anului 1990, casele de ajutor reciproc ale salariaţilor au ieşit de sub controlul sindicatelor, obţinând prin instanţele judecătoreşti calitatera de persoane juridice independente în raport cu organele administraţiei, cu sindicatele şi partidele. Ele s-au asociat în uniuni teritoriale judeţene, care la rândul lor au constituit Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor din România.

Uniunile de credit denumite în România case de ajutor reciproc sunt asociaţii autonome de persoane, reunite în mod voluntar, în scopul satisfacerii nevoilor şi aspiraţiilor de natură economică, socială şi culturală, prin intermediul unei înstituţii controlate în mod democratic.

Casele de Ajutor Reciproc respectă o serie de principii de bază precum: asocierea voluntară şi deschisă, controlul democratic al activității de către membri, participarea economică a membrilor, autonomia, independenţa, educarea şi instruirea membrilor.